AVAS a derulat în perioada 6-26 martie o ofertă publică de vânzare prin care intenţiona să-şi valorifice pachetul de 9,57% deţinut la Avicola Iaşi, la un preţ de 2,50 lei/unitate. Intermediarul ofertei a fost BRD SocGen.
Cotaţia din piaţă a unei acţiuni Avicola Iaşi este de 1,80 lei, potrivit nivelului la care a fost tranzacţionată pe piaţa Rasdaq, ceea ce conferă companiei o capitalizare de 21,2 milioane lei. Omul de afaceri Gigi Becali controlează 85,07% din capitalul companiei.
Societatea este specializată în creşterea păsărilor pentru carne şi ouă, industrializarea cărnii de pasăre, producerea de nutreţuri combinate, prelucrarea cărnii de pasare şi derulează operaţiuni de achiziţie de cereale pentru producerea furajelor.