Participarea PSD la o şedinţă a coaliţiei dedicată subiectului Dan Nica este "exclusă" pentru această seară şi "puţin probabilă" şi pentru miercuri, susţin sursele citate, care au spus că o discuţie este inutilă în condiţiile în care nici Traian Băsescu şi nici Emil Boc nu se vor răzgândi în legătură cu revocarea de la MAI, şi nici PSD nu îşi va schimba decizia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după o întâlnire cu Emil Boc şi Mircea Geoană, că atât timp cât premierul nu mai poate lucra cu un ministru în echipă, remanierea trebuie să aibă loc, dar că nu se grăbeşte cu semnarea decretului de revocare, ci aşteaptă ca liderii celor două partide politice să se întâlnească şi să discute pentru găsirea unei soluţii.