Potrivit motivării, Becali le-ar fi spus hoţilor că, dacă nu vor da
declaraţii că au furat maşina, "va ieşi afară şi îi va lăsa pe mâna
gărzilor sale de corp".
Declaraţiile date de victime au fost
semnate de o persoană care şi-a atribuit titlul de organ de cercetare
penală, declaraţiile fiind semnate şi de către Gigi Becali.
Instanţa descrie, în motivare, momentul în care Cătălin Zmărăndescu
ar fi încercat să scoată cu cuţitul din piciorul unuia dintre hoţi
proiectilul cu care acesta fusese împuşcat.
Judecătorii au mai reţinut că Becali a condus acţiunea de "justiţie
privată desfăşurată într-un local public şi filmată, în condiţiile în
care părţile vătămate erau rănite, una dintre ele fiind pusă în postura
de a fi iminent operată cu un cuţit de unul dintre inculpaţi, părţile
fiind obligate să dea anumite declaraţii conform voinţei lui Gigi
Becali".
Inculpaţii, apropiaţi sau subordonaţi ai finanţatorului Stelei, au
acţionat cu o "deosebită agresivitate, manifestată cu urmăriri cu
maşini în timpul nopţii, tamponări intenţionate, executare de focuri de
armă în public, imobilizarea acestora (n.r. victimelor) şi
transportarea lor în portbagaj".
Tribunalul a decis să menţină măsura de arestare a lui Becali şi a
altor patru oameni, motivând că activitarea de reţinere prin împuşcare
a unei persoane şi sechestrarea ei timp de mai multe ore "are o rezonanţă
socială majoră, creând în rândul opiniei publice o stare de temere şi
indignare".
Judecătorii au precizat că hoţii maşinii au fost agresaţi, împuşcaţi,
îngenuncheaţi şi obligaţi să dea declaraţii autoincriminatoroare şi de
umilire în public.
Pe de altă parte, Tribunalul a considerat nerelevante documentele
depuse de Becali la dosar, potrivit cărora este preşedinte de onoare al
Ligii Naţionale şi Internaţionale pentru Apărarea Drepturilor Omului.
De asemenea, documentele depuse de patronul stelist, care atestă acte
caritabile făcute de acesta, sunt "irelevante faţă de calitatea lui
Gigi Becali", cercetat pentru lipsire de libertate.
Gigi Becali va rămâne în arest, a decis definitiv, pe 6 aprilie,
Tribunalul Bucureşti, care a hotărât să respingă toate recursurile
făcute de inculpaţi în dosarul sechestrării a trei persoane care i-au
furat maşina finanţatorului Stelei.
Procesul a durat aproape 10 ore.
Decizia este definitivă, astfel încât finanţatorul Stelei şi celelalte
patru persoane care au mai primit mandat de la Judecătorie ar urma
să petreacă Paştele în arest.
Un singur inculpat din acest dosar, Marius Giavela, administratorul
barului din Pipera, va rămâne în libertate, instanţa respingând
recursul procurorilor.