"Nu este o echipă dintr-un campionat slab, puteam juca şi cu alte formaţii din campionate mai slabe, cum ar fi cel al Maltei. Steaua porneşte favorită, chiar dacă poate părea o lipsă de modestie. Cunoaştem prea puţine despre ei, dar până la ora meciului vom avea toate informaţiile, nu vom merge acolo cu ochii închişi", a spus Cristiano Bergodi.
Tehnicianul şi-a avertizat însă jucătorii să nu se creadă deja calificaţi: "Nu ştiu dacă este un avantaj că vom juca turul la Bucureşti, dar noi trebuie să decidem calificarea încă din primul meci. Cu toate acestea, trebuie să tratăm partida cu multă seriozitate, însă mă tem că jucătorii nu vor fi foarte concentraţi la ora meciului, având în vedere adversarul".
În încheiere, tehnicianul italian a vorbit şi despre campania de transferuri: "Vreau să întăresc câteva posturi şi, dacă vom reuşi să perfectăm cât mai repede transferurile de care avem nevoie, cu atât mai bine pentru mine".
Formaţia antrenată de Cristiano Bergodi va juca în turul 2 preliminar al Ligii Europa împotriva grupării Ujpest, din Ungaria. Steliştii vor juca primul meci pe teren propriu la 16 iulie, urmând ca returul să aibă loc la Budapesta pe 23 iulie.