La referendum s-au prezentat peste jumătate dintre alegători. Neozeelandezii au fost întrebaţi dacă "pălmuirea, ca parte a unei bune educaţii parentale, ar trebui considerată o infracţiune".
90% au răspuns că nu.
Refendumul a avut doar caracter consultativ şi a costat 6 milioane de dolari. Mulţi spun că votul, trimis prin poştă, a fost o pierdere de timp şi bani, pentru că legislaţia nu se va schimba.
În 2003, UNICEF a anunţat că Noua Zeelandă este pe locul trei în lume la rata abuzurilor şi neglijenţei faţă de minori. Aplicarea de pedepse corporale copiilor este interzisă în aproape 30 de ţări, printre care România, Bulgaria şi Republica Moldova.