Ministrul Nicolae Nemirschi a fost audiat din nou, marţi, de către
Comisia parlametnară de anchetă privind modul în care au fost cheltuiţi
banii pentru Programul Sectorial Operaţional de Mediu, ocazie cu care a
afirmat că a solicitat firmei Ars Advertising să precizeze dacă Best
Advertising a avut calitatea de subontractor sau nu. În răspunsul
primit de Ministerul Mediului de la firma Ars, răspuns primit în data
de 7 iulie, această firmă precizează că Best Advertising a avut doar
calitatea de furnizor de servicii. "SC Best Advertising este un
furnizor fiind un media shop, adică el vine şi vinde minute. Best
Advertising a venit cu preţuri mai bune decât puteau fi obţinute de
către Ars Advertising", a declarat Nemirschi în cadrul audierilor.
Ministrul a precizat că nu a verificat dacă, în cadrul contractului
iniţial Ars, a subcontractat o parte din valoarea contactului. "Nu am
ajuns la minister să fac analize, anchete ale contractelor încheiate de
predecesorii mei. Verificarea contractului din 2008 s-a făcut inclusiv
de către Ministerul Finanţelor", a spus Nemirschi. El a spus că a
trimis o adresă şi comisarului şef al Gărzii Financiare, prin care
solicită acestei instituţii să cerceteze dacă Best Advertising a avut
calitatea de subcontractor sau furnizor.
La reproşurile membrilor PD-L ai Comisiei, conform cărora ministerul
trebuia să verifice dacă la contractul iniţial Ars Advertising a avut
subcontractori atunci când s-a trecut la semnarea actului iniţial,
Nemirschi a replicat că nu are instrumentele necesare pentru a intra în
contabilitatea firmei contractante pentru a face acest gen de
verificări.
Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor analizează atribuirea directă
de către Ministerul Mediului a unui contract de publicitate în valoare
de 500.000 de euro firmei Ars Advertising.
Nemirschi este cercetat şi de procurori, după ce Agenţia Naţională de
Integritate (ANI) a sesizat, pe 23 iunie, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul ministrului, pentru cercetări cu
privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţiile de avere.
ANI s-a sesizat din oficiu după ce presa a semnalat existenţa unor
neconcordanţe între declaraţiile de avere depuse de ministrul Mediului
în data de 5 ianuarie 2009, respectiv în 15 iunie 2009.