În timpul audierii secretarului de stat Răzvan Bobeanu, social-democratul Robert Negoiţă s-a întrebat cine este responsabil cu conducerea mai multor direcţii din Ministerul Tineretului şi Sportului, în condiţiile în care "avem un ministru care nu face nimic şi nu a făcut nimic la viaţa ei".
"Aţi luat-o pe arătură", a intervenit democrat-liberalul Gelu Vişan, care s-a lansat în acuzaţii la adresa lui Negoiţă, legate de speculă imobiliară. "Eu mă pricep la mai mult decât ce spuneţi dumneavoastră", a spus, amuzat, Negoiţă.
Vişan i-a cerut lui Negoiţă să prezinte scuze pentru jignirile aduse ministrului Tineterului şi Sportului, însă Negoiţă a continuat să afirme că şi-a spus doar punctul de vedere.
"Vin dintr-o zonă reală şi am o percepţie reală asupra pieţei. Vreau să-mi manifest suprinderea, că eu nu am sesizat unde am jignit pe cineva. Aţi sărit ca arşi când am spus eu că un ministru, conform CV-ului, a vândut pufuleţi sau Eugenii până acum, că altceva nu am văzut să fi făcut, iar dumneavoastră nu v-aţi sesizat în niciun fel când un coleg al dumneavoastră l-a făcut prost pe un coleg al meu", a protestat Negoiţă, în timp ce Alina Gorhiu încerca, fără succes, să pună capăt discuţiei care se derula în prezenţa secretarului de stat invitat la audieri.
"Mi-e frică, sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat nici măcar recepţioner", a continua Negoiţă, stârnind revolta democrat-liberalilor Gelu Vişan şi Dan Zătreanu, care au părăsit sala.