"Peste patru ani voi
părăsi nataţia şi mă voi dedica vieţii personale. Aceşti patru ani de
nataţie care îmi mai rămân vor fi mai relaxaţi decât ultimii opt, în
care nu am făcut altceva decât să înot", a afirmat Michael Phelps, care
în aceste zile se află la Riad (Arabia Saudită), unde se antrenează.
Michael Phelps a fost vedeta nataţiei la Jocurile Olimpice de la
Beijing, când a stabilit un nou record prin cele 8 titluri olimpice
cucerite, depăşindu-l pe Mark Spitz care a câştigat 7 titluri olimpice
la Munchen, în 1972.
Cele 8 medalii cucerite la Beijing de Phelps au fost în probele: 400 metri mixt (4:03.84-record mondial), 200 metri liber (3:08.24-record mondial), 100 metri fluture (50.58-record olimpic), 200 metri fluture (1:52.03-record mondial), 200 metri mixt (1:54.23-record mondial), 4x100 metri liber (3:08.24-record mondial), 4x200 metri liber (6:58.56-record mondial), 4x100 metri mixt (3:29.34-record mondial).