"Începând de astăzi, directorul tehnic Nicolae Manea a preluat şi atribuţiunile de antrenor principal al Rapidului, urmând să ia toate deciziile care vizează pregătirea echipei şi îndeplinirea obiectivului pentru acest campionat", anunţă site-ul oficial al FC Rapid.
Secundul lui Manea va fi Ciprian Panait.
Vineri, Viorel Hizo a anunţat că doreşte să demisioneze, după ce Rapid a fost eliminată în optimile Cupei României de Internaţional Curtea de Argeş. Contractul dintre Hizo şi FC Rapid va fi reziliat luni.
Hizo a preluat conducerea tehnică a formaţiei giuleştene înainte de finalul sezonului trecut, însă Rapid a ratat calificarea în Liga Europa. După 11 etape disputate în actuala ediţie a Ligii I, Rapid ocupă locul 3 în clasament, cu 19 puncte, două mai puţine decât primele două clasate, FC Timişoara şi CFR Cluj.