Victoria Nuland a anunțat miercuri că aliații NATO ar putea fi implicați în evacuarea civililor din Mariupol prin formarea unui culoar umanitar.
„Există o oarecare speranță că rușii ar putea permite” trecerea în siguranță a civililor și a soldaților răniți din Mariupol, a anunțat marți Victoria Nuland, subsecretar de stat la Departamentul de Stat al SUA, amintind de asediul Mariupol ca fiind cel mai bun exemplu al „brutalității acestui război” și „despre crimele de război pe care Vladimir Putin le comite”, potrivit CNN.
Nuland a atras atenția că înțelegerea ei este că „vor fi aliați NATO implicați în asta dacă se va întâmpla”.
Înaltul oficial american a mai avertizat că un astfel de aranjament, ce „s-a destramat de mai multe ori înainte”, depinde de ruși, pentru a permite trecerea în siguranță.
Mariupol a fost constant supus bombardamentului la doar o săptămână de la invazia Rusiei, astfel că în ultimele șapte săptămâni, orașul-port a fost aproape ras de pe fața pământului. Mariupol este dorit cu putere de Putin în noua hartă gândită prin invadarea Ucrainei. Mariupol este un punct important pentru crearea culoarului terestru pentru legatura regiunilor separatiste cu Crimeea și blocarea Ucrainei la marea Azov și controlul laa Marea Neagră. Până în prezent, culoarele umanitare formate au funcționat doar de câteva ori, dar fără încetarea focului asupra civililor care voiau să scape din orașul asediat. Potrivit ultimelor informații, aproximativ 1.000 de civili s-ar afla ăn subsolurile fabricii de oțel Azovstal, ultima redută apărată de militarii ucraineni în Mariupol.
Într-o intervenție la CNN, maiorul Serhii Volyna, comandantul Brigăzii 36 Marine Separate din Ucraina, a revenit cu un mesaj puternic pentru ajutorul președintelui Joe Biden și al americanilor.
„Solicităm procedura de extragere pentru soldați și cetățeni. Avem nevoie de sprijin internațional. Mai sunt sute de civili aici. Nu avem încredere în ruși, avem nevoie de alte țări pentru garanții. Mariupol încă poate fi salvat", a declarat Volyna pentru CNN.
Acesta a anunțat că, în aceste momente, rușii continuă bombardarea „constantă” asupra Mariupolului, iar apărătorii ucraineni au suferit pierderi grele.
Miercuri dimineață, comandantul brigăzii de la Azovstal a făcut un apel tulburător la comunitatea internațională pentru avecuarea lor. Acesta a anunțat că luptătorii ucraineni nu mai pot rezista foarte mult și își trăiesc ”ultimele zile sau ore” de viață, după ce separatiștii proruși și Rusia au dat un nou ultimatum.
Separatiștii au și anunțat înainte de expirarea termenului că 5 persoane s-ar fi predat. Prim-adjunctul șefului Ministerului Informațiilor din așa-zisa Republica Populară Donețk (DPR), Daniil Bezsonov, a declarat într-o emisiune TV că cinci soldați ucraineni care părăsiseră teritoriul Azovstal din Mariupol s-ar fi predat, potrivit TASS.
”Un mesaj despre acest lucru a fost postat în urmă cu câteva minute de canalul Telegram al Miliției Populare a RPD”, a declarat acesta.