"E o chestiune complexă din punct de vedere legislativ şi tehnic, la care nu s-a gândit nimeni (...). Era o problemă de acces la autostradă - dacă ar fi câştigat licitaţia alţii, cei care sunt deja acolo nu i-ar fi lăsat să folosească drumul de acces, care este şantierul lor, şi ar fi trebuit să zboare peste autostradă", a spus ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu.
Acesta a menţionat că a solicitat un punct de vedere din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice cu privire la licitaţie.
"Decizia să se facă la trei benzi a fost foarte proastă (...) S-a început cu două benzi pe sens şi s-a vrut cu trei benzi pe sens. Dacă în câmpie acest lucru ar putea fi făcut, ce faci la poduri şi viaducte?", a spus Radu Berceanu.
Ministrul transporturilor a adăugat că predecesorul său Ludovic Orban a dat consorţiului Pizzarotti/Tirena Scavi construcţia celui de-al treilea tronson prin încredinţare directă.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat la sfârşitul lunii iulie că a primit şapte oferte de la constructori pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru "Autostrada Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti –Ploieşti, secţiunea km 19+500 – km 62+000, pentru lărgirea la trei benzi de circulaţie pe sens pe sectorul km 19+500-km 45+000".
Cele şapte firme care au depus candidaturile sunt formate din asocierile Euroconstruct Trading, PA& CO International, Via Desingn şi Marcor Ebro, Proyectos, Tecnicos-Y Obras Civiles, Copisa Constructora Pirenaica. Alte firme care s-au mai înscris la licitaţie sunt MonteAdriano Engenharia e Construcoes, Lena, Spedition UMB, Colas şi Sociedate de Construcoes Soares da Costa.
Valoarea estimată a contractului fără TVA este de 196.859.011 lei cu finanţare de la bugetul de stat şi printr-un acord de asociere.
Miercuri pe DN1, lângă Deva un autocar s-a ciocnit de un tir parcat. 12 oameni au fost răniţi.
Citeşte şi despre cursele dintre microbuze a două firme rivale pe şoselele din Vâlcea.