Moody's, cea mai "prietenoasă" cu România dintre cele trei mari agenţii de rating ale lumii, menţine ratingul "BAA2" şi previziunile de stabilitate pentru guvernele ambelor ţări, deşi se aşteaptă ca economia României să înregistreze o scădere, iar cea a Bulgariei să traverseze o perioadă dificilă în 2009.
Analiştii citaţi de cotidianul Wall Street Journal afirmă că menţinerea României la statutul de ţară atractivă pentru investitori este susţinută de datoriile moderate ale guvernului.
Aceeaşi sursă mai spune însă că Bulgaria este mai bine poziţionată în faţa crizei economice decât România, graţie a mai mulţi ani de politici fiscale prudente şi datorii reduse.