Evenimentul a avut loc la ora 15 în cadrul Târgului de Carte Bookfest și a fost transmis în direct la The Money Channel.
Cel de-al treilea volum din serie, după Funky Business (1999) și Karaoke Capitalism (2005), Funky Business Forever vorbește despre ceea ce e nou în economie, și nu despre noua economie. Este o analiză pe orizontală ce aduce laolaltă schimbările din diverse domenii, niveluri sociale și regiuni pentru a realiza o imagine de ansamblu a prezentului.
Lumea s-a schimbat mult în ultimii zece ani, iar tehnologia și informația au devenit elemente primordiale în orice dimensiune a economiei. “Era nevoie, deci, de câteva reglaje”, spun autorii, academicienii suedezi Kjell Nordstrom și Jonas Ridderstrale. Cei doi funksteri au identificat “19 adevăruri funky despre viața de după 2000”, printre acestea regăsindu-se valul de ieftiniri, media materială, interactivitatea, lumea metropolelor sau feminizarea tuturor activităților umane.
Cu ocazia lansării, Money Express a realizat un interviu în exclusivitate cu Kjell Nordström, în care acesta vorbește despre criză și despre oportunitățile ei (apropo, știați că Microsoft și FedEx au fost create în plină criză economică?), singurul capitol ce lipsește din Funky Business Forever. Criza – spune Nordstrom - accelerează tendințele și vezi foarte clar unde sunt problemele (…) Există și lucruri bune, funky, legate de criză, așa cum o arată exemple din artă și literatură”. Concluzia? “Ca să construiești, distrugi”, il citează funksterii pe Mao Zedong.
Funky Business Forever vorbește despre adevărurile simple dintr-o lume complicată, iar lectura cărții, dincolo de aspectele economice (neacademice, însă), e un must, chiar și pentru perspectiva proaspată pe care o aduce asupra noii ere a lumii afacerilor, dar și pentru ca lucrurile sunt spuse “pe bune”: “Harley Davidson vinde abilitatea ca un contabil de 43 de ani să se îmbrace în piele neagră, să meargă cu motocicleta în orașele mici, iar oamenii să se teamă de el” – iată!
De final, secretul: “Ca să avem succes, trebuie să încetăm să mai fim dați naibii de normali”!
Mai multe detalii despre carte și despre atitudinea funky aţi putut afla sâmbătă la evenimentul de lansare al cărții în România, care a avut loc la Bookfest, în Agora (Pavilionul 17), începând de la ora 15. Vor fi acolo Mona Dirtu - redactor șef Money Express, Bogdan Ungureanu – director Publica, și câțiva invitați supriză.
.....și dacă nu aţi venit, nu sunteți funky!
Revista Money Express împreună cu RealitateaFM, standard.ro și blog.iqads.ro au lansat concursuri unde poți câstiga cartea Funky Business Forever. Ascultați, accesați și câștigați atitudinea funky!