Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, cei 17 turişti au rămas blocaţi la urcare, la aproximativ 20 de metri de la plecare.
Două echipaje de pompieri i-au coborât pe turişti din cabină folosindu-se de o scară culisabilă.
Iniţial, tehnicienii au încercat să remedieze defecţiunea apărută la telecabină, dar nu au reuşit. Turiştii au fost evacuaţi după aproximativ o oră cu scara.
Deocamdată nu se ştie cauza pentru care telecabina s-a blocat la urcare, acest lucru urmând să fie stabilit de o echipă tehnică, a scris mediafax.ro.