E-mail-ul, cu subiectul "Skiers & Boarders!", conţine referiri la accidentul suferit de Richardson în Canada, în martie. "Actriţa a căzut şi şi-a lovit capul în timpul unei lecţii de ski. Ea nu purta cască de protecţie", se arată în mesaj. "Pentru a încuraja purtarea căştilor, am redus preţurile", anunţă compania, însoţind textul de fotografii ale actriţei, lângă o pereche de căşti de schi, cu preţurile inscripţionate.
Se pare că mesajul a fost trimis chiar în ziua în care Natasha Richardson şi-a pierdut viaţa, dar Advertising Standards Authority (ASA) s-a sesizat de-abia acum, avertizând că astfel de metode nu trebuie folosite. Compania susţine, însă, că e-mail-ul cu pricina a fost mai degrabă un newsletter, decât un material promoţional.
"Ca retaileri, dar şi entuziaşti ai schiului, gândurile noastre se îndreaptă către familie, în aceste momente. Speram ca tragicul eveniment ce s-a întâmplat să nu-i descurajeze pe amatorii de schi", continuă, pe un ton publicitar, mesajul electronic.
Skiwear4less este lider al sectorului de schi outlet în Marea Britanie.
Actriţa britanică Natasha Richardson, soţia lui Liam Neeson, a decedat pe 18 martie, la vârsta de 45 de ani, din cauza unei grave leziuni cerebrale, suferită în urma unui accident de schi în Canada.