De asemenea, proiectul defineşte ca infracţiune şi distribuirea sau
punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui
sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe, pedepsită, de
asemenea, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Totodată, în proiect mai sunt incriminate ameninţarea unei persoane sau
a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, faptă
ce ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani,
şi distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod,
prin intermediul unui sistem informatic, de materiale ce neagă,
minimalizează în mod evident, aprobă sau justifică genocidul sau
crimele împotriva umanităţii, astfel cum sunt definite în dreptul
internaţional şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a
oricărui alt tribunal penal internaţional şi a cărui competenţă a fost
recunoscută de statul român. În ultimul caz, proiectul prevede
pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
"Menţionăm că proiectul de lege introduce noi fapte în legea specială,
care nu au fost preluate în noul Cod penal, având în vedere că acestea
constituie obiectul de reglementare al unei legi speciale", se arată în
expunerea de motive a proiectului postat pe site-ul MJ.