"Eu, cum spuneam, sunt una dintre ţintele lor preferate (ai celor din
grupul Hrebenciuc n. red.) de când am început să vorbesc despre ei şi mi-am
anunţat candidatura la preşedinţia PSD. Ştiam de atunci ce va urma.
Acei procurori controlaţi de grupul Hrebenciuc s-au pus pe treabă. Şi
pentru că demisia mea din Parlamentul trecut i-a încurcat foarte mult,
au început să fabrice noi dosare. Dosare care au ca scop nu atât
trimiterea mea în judecată, cât hăituirea mea şi distrugerea imaginii
mele publice. Când a izbucnit scandalul cu arestarea lui Necolaiciuc în
Statele Unite, ştiam ce o să urmeze. S-a încercat pe toate căile
legarea imaginii mele de <> zilei. Iar cum asta le-a reuşit
doar parţial, pentru că am ieşit public şi am explicat clar că n-am
legătură cu presupusele fapte ilegale ale lui Necolaiciuc, Hrebenciuc
şi grupul lui au trecut la etapa a doua: legarea mea de dosarele
fostului şef de la CFR Infrastructură", comentează senatorul apariţia a
încă unui dosar al său.
Potrivit lui Mitrea, tot grupul
Hrebenciuc este vinovat şi de scurgerea informaţiilor despre acest
dosar în presă şi susţine chiar că în toamnă, împinşi de adversarii
lui, procurorii vor cere un nou aviz de la Parlament pentru urmărirea
lui penală. "Bineînţeles că vor spune că fac aceste cercetări de mult
şi nu vor da nici un răspuns la întrebarea de ce taman acum au ieşit cu
ele pe piaţă. Iar asta nu va fi tot. Pentru că nu mă potolesc şi
continuu să-i atac pe Hrebenciuc şi grupul lui, cam prin septembrie,
vor cere Parlamentului avizul pentru o nouă cercetare penală a mea. Ca
să-mi facă imaginea franjuri", mai afirmă fostul secretar general al
PSD.