Miron Mitrea: „Sunt curios ce au văzut oamenii, cum au interpretat o campanie care a fost haotică la nivel național. (…) A fost cea mai urâtă campanie. (…) Campania negativă este foarte importantă, dar nu poate fi doar o campanie negativă. (…). Campania aceasta a dat impresia că a surprins politicienii. (…) În țară, campania a fost una extrem de dezechilibrată. (…) Au fost județe în care ambele partide au făcut campanie serioasă, au fost județe unde doar unul din partide a făcut campanie serioasă și au fost județe în care nu s-a făcut campanie serioasă. (…) Este cea mai nereglementată campanie la nivel național, a rămas doar pe legislația generală. (…) Campania a fost foarte diferită, foarte amestecată și haotică.”
Miron Mitrea e de părere că electoratul va merge în număr mare la alegerile locale de duminică.
Miron Mitrea: „Singurul mod în care Ludovic Orban se putea apăra în problema creșterii pensiilor era să arate că PSD e un partid populist. (…) Ambele părți au dreptate. PSD-ul a jucat o carte profitând că sunt în Opoziție. (…) Până la urmă, o parte din populație va critica PSD-ul, iar alt va spune că are nevoie de bani. (…) M-am întrebat cum va reacționa populația la aceste alegeri. (…) Pentru electoratul care nu face parte din grupurile de tip galerie de fotbal e momentul să ia anumite decizii. (…) Eu nu cred că nu e mai mare riscul să mergi la vot decât să mergi cu autobuzul. La nivel de coronavirus. (…) Convingerea mea e că ar trebui să votăm întotdeauna rațional. (…) Eu cred că oamenii vor veni în număr mare la vot.”
Miron Mitrea a comentat și lupta electorală din Iași, Constanța și București.
Miron Mitrea: „Eu nu pot spune cine va câștiga. Pronosticurile sunt date pe experiență. (…) Vor fi desigur surprize. (…) Ar fi foarte grav pentru PSD să piardă orașul Iași. Dacă pierde și CJ Iași, organizația PSD va fi ștearsă de Marcel Ciolacu cu guma. (…) Lupta este la limită la Iași. (…) Orice rezultat este valabil între Alexe și Popa la Consiliul Județean. (…) În Constanța, au fost trei luptători la baionetă. (…) Nici la Consiliul Județean Constanța lupta nu e decisă. Constanța este all-in. (…) Băsescu a văzut că nu are șanse, cred că nu va ieși nici pe locul trei al Capitală. (…) A descoperit că nu are nicio șansă să câștige. (…) Să vedem dacă trece de 5%. (…) Eu cred că orice e posibil între Nicușor Dan și Gabriela Firea. (…) În această campanie, cu mici excepții, va conta mai mult partidul decât omul.”