"Cred că Unirea va bate Steaua, pentru că e o echipă bună, cu încredere, cu trasee bune, a jucat bine în acest sezon, cred că va bate. Personal, îmi doresc să ia titlul Timişoara, pentru oraş, însă, ca valoare, înclin spre Unirea Urziceni", a declarat Mircea Sandu, la Telesport.
Steaua va întâlni Unirea Urziceni miercuri, de la ora 20.00, în cadrul etapei a 34-a, ultima a Ligii I, ediţia 2008-2009.
În cazul unei victorii, roş-albaştrii se vor califica în Liga Europa, indiferent de rezultatele celorlalte contracandidate. De partea cealaltă, Unirea are nevoie de un singur punct pentru a fi sigură de titlul de campioană, indiferent dacă TAS-ul va acorda sau nu cele 6 puncte Timişoarei.