Nu ştiu dacă Sorin Opres cu va reuşi să ajungă preşedintele României, dar cu siguranţă că Mircea Geoană este pe cale să-şi întâlnească groparul. Toţi nemulţumiţii din PSD - şi sunt destui, în frunte cu Ion Iliescu - se vor mobiliza în jurul primarului Capitalei.
Iar dacă preşedintele PSD nu reuşeşte nici măcar să intre în turul doi al alegerilor, va pierde, până în primăvara lui 2010, şi conducerea propriului partid.
În schimb, Oprescu îşi poate permite să joace cu detaşare în această nouă telenovelă. Nu are mai nimic de pierdut: chiar dacă nu-l bate pe Băsescu rămâne primar. Onoarea şifonată? Să fim serioşi, Oprescu a pierdut de două ori alegerile la primărie, dar a revenit, iar la a treia încercare a şi câştigat. Bani sunt. Coaliţia mogulilor anti-Băsescu este dispusă să cheltuiască (mult!) pe un candidat cu şanse.