\"Îmi cer scuze suporterilor noştri pentru evoluţie. Sincer, îmi este ruşine. N-am văzut niciodată echipa jucând atât de prost. Dinamo merită felicitări. A ştiut să reziste în primele 20 de minute, când am dominat, apoi a profitat de greşelile noastre. Fundaşii centrali nu trebuie să greşească dacă vrem să jucăm bine\", a declarat Mircea Lucescu.
\"Noi am ieşit la joc, adversarii s-au apărat foarte bine şi au punctat pe contraatac. Sunt surprins de lipsa de reacţie a jucătorilor mei. Răspunderea înfrângerii îmi aparţine mie, eu am luat deciziile, dar mă aşteptam la altceva din partea lor. Îi urez succes lui Dinamo în cupele europene\", a adăugat tehnicianul român.
Antrenorul lui Şahtior a ţinut însă să laude arbitrajul: \"Apreciez arbitrajul, jocul a fost ţinut în mână. Au fost luate decizii corecte şi nu s-a exagerat cu avertismentele. Noi nu avem nicio scuză. Poate doar că s-a întrerupt campionatul 18 zile. Am fost prea relaxaţi. La un astfel de meci contează dorinţa şi motivaţia\".
Lucescu a mai spus că jucătorii săi nu au avut niciun motiv pentru care au fost atât de slabi şi l-a criticat pe Gladki, despre care a afirmat că nu ştie dacă acesta va mai juca din ianuarie, deoarece nu se ridică la nivelul actual al lui Şahtior.
Dinamo Kiev este după 13 meciuri jucate liderul clasamentului, cu 35 de puncte, în timp ce Şahtior este pe locul 2, cu 28 de puncte