"În linii mari, numirile pe posturi sunt încheiate, iar celelalte numiri se vor finaliza în maxim 48 de ore, acolo unde nu au fost finalizate propunerile", a afirmat Geoană.
Printre altele, liderul PSD a declarat că nu există decât un singur guvern.
"Vreau să spun încă odată şi încă odată că nu există un semi-guvern PSD si un alt semi-guvern PD-L. Există decât un guvern al Coaliţiei. Evident, între ceea ce spui în campanie şi ceea ce faci la guvernare există o oarecare diferenţă, dar asta nu înseamnă că cele două partide din cadrul guvernului nu lucrează împreună", a afirmat Geoană.
Mircea Geoană a anunţat că priorităţile PSD includ în continuare măsuri de protecţie socială.
"Pentru noi este vital să păstrăm locurile de muncă şi să păstrăm cel mai important program de investiţii, dar asta fără a sacrifica pe cei cu venituri mici, ca pensionarii, funcţionarii sau muncitorii", a spus liderul social-democrat.