\"Aştept din partea Consiliul Naţional pentru Integritate (CNI) şi din partea instituţiilor statului lumină cu privire la situaţia în care şeful ANI s-a expus, sau a fost expus, cu ocazia acestor stenograme care fac deja deliciul presei şi sunt în atenţia opiniei publice româneşti\", a spus preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Totodată, el a atras atenţia că ANI se află sub coordonarea CNI, iar CNI se află sub autoritatea Parlamentului României, fapt pentru care consideră \"imperios necesar\" ca \"această pată pe obrazul unei instituţii importante în lupta împotriva corupţiei şi pentru transparenţă în România, să fie înlăturată\", indiferent că acest lucru este făcut de Parchetul General sau de Consiliul Naţional pentru Integritate.
Preşedintele ANI,Cătălin Macovei,a făcut un denunţ penal la PÎCCJ împotriva a patru foşti angajaţi care ar fi sustras documente din instituţie şi cere extinderea cercetărilor faţă de Răzvan Codru Vrabie, membru CNI, şi faţă de jurnalistul S.R.Stănescu, căruia i-ar fi fost puse la dispoziţie acele acte.