"Dacă unii politicieni cred că este mai important decât găsirea unui răspuns la problema crizei începerea timpurie a campaniei electorale. Dacă domnul Băsescu crede că venirea PSD-ului în această Coaliţie pe care vrem să o onorăm cu onestitate şi cu loialitate în interes public ar reprezenta un fel de cale liberă pentru un nou mandat la Cotroceni, se înşeală. Nu a existat din partea nostră nimic altceva decât dorinţa de a intra într-un parteneriat egal şi de respect reciproc cu PD-L. Nu domnul Băsescu a adus voturi pentru PSD, nu domnul Băsescu a făcut această Coaliţie, nu domnul Băsescu îi dă domnului Geoană lecţii despre cum trebuie să te comporţi în democraţie", a spus Mircea Geoană.
Preşedintele PSD a făcut apel la un limbaj civilizat în politică şi la o atmosferă de respect pentru interesul public.
" Ceea ce a făcut domnul Băsescu ieri, arată că este incapabil de a depăşi un anumit mod de a face politică. În acest moment ţara are nevoie de oameni de stat şi nu încercări jenante de a fixa un adversar politic într-un mod care nu îi face cinste", a mai spus Geoană care a adăugat că Traian Băsescu a avut un astfel de comportament înainte de fiecare campanie electorală, mai ales faţă de membrii PSD. Motiv pentru care Mircea Geoană a recurs la un proverb pentru a replica: "De ceea ce îţi este frică, nu scapi".
Preşedintele PSD a refuzat să spună clar dacă afirmaţiile preşedintelui pun în pericol alianţa dintre cele două partide: "Alianţa dintre PSD şi PD-L este necesară României. Noi avem o alianţă cu PD-L, nu cu domnul Băsescu. Nu a existat niciodată vreo precondiţie cu privire la modul în care ne raportăm la şeful statului. Considerăm că este obligaţia noastră de a veni cu un contracandidat care să dea României un alt tip de şef de stat în toamnă. Avem obligaţia de a contribui la stabilitatea politică. Zilele următoare vom veni cu un răspuns social-democrat la problemele crizei pe care o traversăm. Sunt convins că cei de la PD-L vor avea acelaşi respect pentru un partereriat semnat. Nu credem că doar domnul Băsescu are dreptul la o opinie în România".
Dezbatere Realitatea.NET
Cum comentaţi disputa dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană? Cum catalogaţi guvernarea PD-L - PSD având în vedere tensiunile din Coaliţia de guvernământ? Ce nume aţi da actualei guvernări? Aşteptăm AICI răspunsurile dumneavoastră.