"Sunt convins că Dan Nica, asumându-şi această funcţie importantă, şi-a asumat şi o responsabilitate de a asigura o conducere înţeleaptă, puternică şi de lungă durată. Suntem conştienţi de faptul că aceste episoade au creat poate un element de nesiguranţă la acest minister important, vreau să-i asigur pe toţi cei implicaţi în această activitate că vom asigura o conducere temeinică, solidă, profesionistă şi care să se aplece asupra nevoilor acestui important minister", a declarat Geoană la finalul şedinţei CExN în care Dan Nica a fost validat ca propunere a PSD pentru MAI.
Geoană a mai precizat că Nica va avea deplina libertate în a-şi alege colaboratorii, sugerând că propunerile lui Ionel Georgescu la DGIPI şi a lui Mincu Silvestru ca secretar de stat ar putea fi reevaluate odată cu instalarea noului ministru.
"Dl ministru Nica are din partea noastră deplina libertate în a-şi alege colaboratorii în funcţiile cele mai importante, evident cu acceptul partidului. Aşteptăm din partea domniei sale după instalare propuneri şi pentru aceste zone din ministere", a adăugat Geoană.
Preşedintele PSD, care a refuzat să mai comenteze demisia lui Liviu Dragnea, a spus că Nica are capacitatea politică şi profesională de a cumula cele două funcţii, cea de ministru de Interne şi de vicepremier. Liderul PSD a mai admis că situaţia din ultimele zile a fost mai palpitantă şi că era nevoie ca PSD să dea "o personalitate de calibru" pentru acest minister.
Pentru că PSD va rămâne cu un minister în minus, social-democraţii vor propune ca şeful DAE, Vasile Puşcaş, să aibă o calitate de ministru, astfel încât să existe o reprezentare paritară la nivelul guvernului, a mai spus Geoană.
BPN şi Comitetul Executiv al PSD l-au validat marţi în unanimitate pe Dan Nica pentru a fi ministru de Interne, iar acesta îşi va păstra şi funcţia de vicepremier.