Până pe 30 iunie, Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză legată de costuri, pentru a stabili în câţi ani vor ajunge salariile din grilă în buzunarele angajaţilor de la stat.
"Nu vă pot confirma cifrele însă ajustările se apropie de a doua variantă. Grila rămâne una în negociere", a spus ministrul Muncii, Marian Sârbu.
Premierul Emil Boc a infimat, însă, declaraţia ministrului.
"Nu vă pot confirma acest lucru, urmează ca marţi să avem din nou o discuţie în Guvern pe baza evaluării Ministerul Finanţelor. Există un proiect de lege în care fiecare cere, dar primeşte cât este acoperire financiară", a spus premierul.
Potrivit agenţiei NewsIn, salariul de bază pentru primul nivel de referinţă al grilei unice ar urma să fie micşorat de la 8,85 salarii minime pe economie, la 5,40. La cel de-al doilea nivel, salariul de bază ar fi egal cu 3,80 salarii minime pe economie şi nu 6,5 cât era iniţial. Pentru al treilea nivel, salariul de bază ar fi micşorat de la 3,80 salarii minime pe economie la 2,30. Micşorările ar fi fost făcute, fără negociere cu sindicatele, iar unul dintre motive ar fi faptul că în urma calculelor guvernanţii şi-ar fi dat seama că nu au bani să aplice salariile din grilă.