"Semnăm astăzi primul contract de finanţare pentru acest program cu
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Vreau ca acesta să constituie un
exemplu de implicare a autorităţii locale, care este fundamental
responsabilă de ceea ce se întâmplă în teritoriu cu proiectele odată
aprobate", a afirmat Nemirschi.
Contractul are o valoare de 36,7
de milioane de euro, din care 27 de milioane de euro este contribuţia
Uniunii Europene. Proiectul a fost transmis Comisiei Europene, spre
aprobare, în data de 6 febrarie 2009 şi a fost aprobat în 30 aprilie.
"Proiectul presupune un depozit regional care să acopere nevoile
întregului judeţ. Se vor închide sau s-au închis circa 200 de depozite
rurale şi patru depozite urbane neconforme, implică realizarea unei
linii de sortare, a unei staţii de compost a deşeurilor biodegradabile,
cinci platforme de colectare şi cinci staţii de transfer şi un sistem
de colectare selectivă", a afirmat Nicolae Nemirschi.
Potrivit lui Nicolae Nemirschi, la nivel naţional mai există în pregătire 33 de proiecte asemănătoare cu cel de la Bistriţa-Năsăud.
"Acest proiect este primul din cele care au intrat în linie dreaptă la
execuţie, din tot ce înseamnă managementul deşeurilor, pe axa 2", a
spus ministrul.
Nemirschi a fost prezent marţi la Cluj la şedinţa Comitetului de
Monitorizare pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu.