Monica Iacob-Ridzi a venit mai devreme la sediul în care au loc şedinţele
Biroului Permanent astfel încât nici un ziarist să nu fie prezent la
intrarea ei în sediu. După încheierea şedinţei, ministrul Tineretului
şi Sportului a aşteptat ca presa prezentă să se strângă în sala pentru
conferinţă pentru a părăsi sediul partidului.
În cadrul
şedinţei BPN, Monica Iacob-Ridzi nu a avut nicio intervenţie, situaţia sa
fiind abordată la sfârşit. Democrat-liberalii au convenit să pună capăt
intervenţiilor care, în cursul săptămânii trecute, nu s-au încadrat în
linia asumată oficial de partid faţă de scandalul legat de "Ziua
Tineretului".
"S-a considerat că trebuie o poziţie unitară pentru că nu face bine
partidului să avem atâtea voci pe marginea acestei chestiuni. Până la
urmă suntem în precampanie pentru alegerile prezidenţiale, iar
lucrurile sunt mai senzitive", a declarat pentru NewsIn
vicepreşedintele Petru Filip adăugând că nu s-au făcut alte comentarii
legate Monica Iacob-Ridzi.
Liderul de grup al deputaţilor PDL Mircea Toader a afirmat că s-a
convenit ca partidul să rămână la poziţia asumată iniţial. "În momentul
în care se va cere începerea urmăririi penale, va fi demisă. Asta în
cazul în care nu va demisiona", a spus Toader.