Potrivit unui comunicat al MAE, cei doi demnitari au discutat despre domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi cele din plan european, cu accent pe securitatea energetică, întărirea şi dinamizarea cooperării în bazinul Dunării prin elaborarea unei Strategii Europene Dunărene şi situaţia sectorului financiar-bancar din cele două ţări.
Presa austriacă a scris recent că România şi alte ţări din regiune pot aduce Austria "la faliment", având în vedere că filialele Bank Austria, Raiffeisen Bank şi Erste Bank au probleme serioase în Europa Centrală şi de Est.
În plus, ministrul austriac de finanţe Josef Pröll a efectuat în februarie un turneu prin România, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina, iar presa din Austria a comentat în ample materiale că măsurile promovate de oficialul de la Viena pentru ajutarea băncilor austrice au fost întâmpinate cu suspiciune, reţinere şi dezinteres.
După ce România a încheiat săptămâna trecută negocierile cu FMI şi CE pentru un împrumut de aproximativ 20 de miliarde de euro, delegaţia Fondului Monetar s-a deplasat la Viena pentru a discuta cu zece dintre cele mai mari bănci cu investiţii în România. Scopul oficialilor FMI a fost să obţină un angajament ferm din partea acestora că vor menţine banii injectaţi în sistemul bancar din România şi că nu îl vor extrage din ţară.