Singura cale, în viziunea unor lideri europeni, de a ajunge la liniştea atât de greu de obţinut în Orientul Mijlociu. David Miliband a spus chiar că acest subiect ar putea ţine prima pagină a agendei reuniunii din Belgia.
Europenii sprijină perspectiva constituirii unui guvern de uniune naţională în teritoriile palestiniene, sub conducerea lui Mahmoud Abbas. Demers esenţial, în opinia ministrului de Externe luxemburghez, pentru organizarea unei misiuni umanitare în Fâşia Gaza şi pentru deschiderea punctelor de trecere către acest teritoriu. Dar experienţele anterioare în această privinţă nu au reprezentat tocmai un succes.
Guvernul palestinian a fost condus de un premier al Hamas, după victoria la alegerile din ianuarie 2006 a grupării islamiste. După 18 luni de tensiuni, prim-ministrul a fost înlăturat de preşedintele Autorităţii Palestiniene, după ce Hamas a preluat forţat conducerea Fâşiei Gaza.