"Ne-am propus să finanţăm un proiect de mari proporţii, care constă în
transformarea oraşului minier Petroşani în staţiune turistică.
Proiectul, care va fi dezvoltat în colaborare cu autorităţile locale şi
partea privată, va începe, cel mai probabil, în luna iulie, cu
lucrările pentru amenajarea a patru pârtii de schi de mari
dimensiuni cumulând 46 de kilometri, în apropierea oraşului ", a spus
reprezentantul MT.
Acesta a adăugat că ministerul a purtat deja
discuţii cu marile lanţuri hoteliere internaţionale pentru o eventuală
dezvoltare de hoteluri în oraşul menţionat. Conform directorului de
comunicare din cadrul MT, pârtiile despre care acesta a vorbit vor
beneficia de instalaţii de zăpadă artificială. "Vom crea un lac
artificial la mare altitudine, care va alimenta permanent instalaţiile
de zăpadă artificială", a menţionat Lungu.
Accesul la pârtiile de schi se va face, potrivit reprezentantului MT, cu ajutorul uneia sau mai multe instalaţii de telecabine.