Acces la "Ziua doumentelor deschise" au avut toţi parlamentarii şi jurnaliştii, de la ora 15.00.
"Continuând seria acţiunilor dedicate transparenţei instituţionale, Ministerul Turismului îşi deschide porţile pentru publicul larg, jurnalişti, parlamentari, inclusiv pentru membrii "Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României". Totodată, prin această acţiune se arată că acuzaţiile cu privire la aşa zisa lipsă de transparenţă a instituţiei sunt nefondate", se arată în comunicatul ministerului, în care se mai aminteşte că doar la Turism, dintre toate celelalte ministere, au mai fost afişate contracte pe site-ul instituţiei.