"Am avut o foarte
bună întâlnire cu arhiducele (arhiducele Dominic Habsburg-Lothringen,
actualul proprietar al castelului şi domeniului Bran- n.r.) şi familia
sa şi am convenit ca acest parteneriat să fie unul benefic. Familia de
Habsburg ar dori şi preferă să lase Castelul Bran în circuitul
turistic, obiectiv pe care noi îl considerăm de importanţă naţională" a
declarat Elena Udrea.
Potrivit ministrului Turismului, parteneriatul face referire şi la
relaţia cu administraţia locală din Bran-Moeciu pentru dezvoltarea
infrastructurii.
"Credem că turismul românesc are de câştigat prin Castelul Bran, fiind
într-o zonă cu potenţial major de agroturism, turism cultural şi
ecoturism", a spus Udrea.
Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie
1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
România.
În mai 2006, castelul şi domeniul Bran i-au fost retrocedate
arhiducelui Dominic Habsburg-Lothringen. Ministrul Culturii şi Cultelor
de la acea vreme, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat
un acord de administrare a castelului, care prevedea că acesta rămâne
muzeu trei ani.