Medicii de la cabinetele de planning familial au susţinut că acum nu le pot ajuta pe femeile cu o situaţie materială dificilă, paciente care sunt tot mai numeroase de la o zi la alta.
De licitaţia pentru achiziţionarea de contraceptive gratuite se ocupă Ministerul Sănătăţii.
Şomerele, casnicele sau studentele au fost nevoite să scoată bani din buzunar pentru contraceptive, deşi legea le dă dreptul la gratuităţi.
Specialiştii au spus că în aceste condiţii Programul Naţional de Contracepţie nu are niciun rezultat.
Numai la Braşov, aproape 10.000 de femei ar avea nevoie de contraceptive gratuite.