"Vrem ca la acest număr de telefon să sune omul care a stat la coadă ore întregi, cel care nu a reuşit să găsească un medic în oraşul său, precum şi medicii care trebuie să lucreze 24 de ore şi apoi încă o zi. Vrem să sune atât pacienţi cât şi medici. Vrem să fie pace, o pace din care ambele categorii să profite", a declarat Bazac.
Ministrul Sănătăţii a precizat că a jurat, ca medic, să pună interesele pacienţilor dincolo de ale sale. "Ministerul Sănătăţii trebuie să fie unul al oamenilor", a adăugat Bazac.
Linia telefonică gratuită va fi deservită de o echipă operativă din minister. Aceasta va înregistra apelurile şi va selecta problemele în funcţie de specific, pentru a fi ulterior transmise direcţiilor specializate. Toate apelurile vor fi înregistrate, iar orice formă de abuz, cum ar fi injuriile sau apelurile multiple nejustificate, va fi sesizată autorităţilor competente.