"Am convenit cu reprezentanţii organizaţiilor de pensionari, care sunt reperezentative la nivel naţional, ca punctul de pensie să fie majorat de la data de 1 a lunii imediat următoare aprobării bugetului. După cum ştiţi, bugetul va fi aprobat în guvern joi şi va fi transmis în procedură de urgenţă în Parlament", a explicat presedintele Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale, Doina Pârcălab.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au convenit, de asemenea, aplicarea
în mod nediferenţiat a majorării punctului de pensie, deşi s-au
vehiculat în ultima vreme informaţii că ar putea exista o plafonare în
ce priveşte pensiile mari, a mai precizat preşedintele CNPAS.
Preşedintele Consiliului Naţional al Vârstnicilor, Miron Niculescu, a
declarat că "deşi pensiile majorate vor fi plătite probabil din martie,
s-a convenit cu ministrul ca banii să fie daţi retroactiv, de la 1
ianuarie şi se vor plăti pentru toţi pensionarii". El a adăugat, însă,
că nu a fost semnat nici un document luni seară, ci a fost doar o
primă întâlnire dintr-o serie de astfel de discuţii.
Pârcălab a adăugat că va fi constituit un grup de lucru la Ministerul
Muncii în care pensionarii vor putea veni cu idei şi propuneri pentru
modificarea legii pensiilor.
Cât priveşte grupele I şi II de muncă, reprezentanţii ministerului au
convenit ca Ordonanţa 100/ 2008 să-şi facă efectele, iar apoi,
etapizat să aibă loc recalcularea banilor care ar trebui daţi în plus,
astfel încât Legea 218 să intre în vigoare din 2010, a mai spus
Pârcălab.
Pensionarii au mai cerut să aibă acces la bilete de tratament pe tot
parcursul anului, nu doar în extrasezon, cum se propusese la un moment
dat.
Reprezentanţii PSD şi cei ai PD-L au analizat luni o propunere a
Ministerului Finanţelor de amânare a majorării punctului de pensie la
45% din salariul mediu brut pe economie pentru luna septembrie, măsură
ce ar putea aduce economii bugetare de aproape 1,2 miliarde euro.
În prezent, punctul de pensie este 697,5 lei şi reprezintă 41% din
salariul mediu brut de 1.693 lei, luat în calcul de actualul guvern
pentru fundamentarea bugetului.
Majorarea puctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie ar
însemna o creştere a pensiilor cu circa 9%, potrivit reprezentanţilor
Ministerului Muncii.
Ultima majorare a pensiilor a avut loc în luna octombrie 2008, când
punctul de pensie a fost majorat la 45% din salariul mediu brut de anul
trecut, de 1.550 lei.
Reprezentanţii PSD au propus îngheţarea creşterii pensiilor mari în
acest an, astfel încât de majorările prevăzute de legea pensiilor să
beneficieze doar cei care au venituri mici.