Campania a debutat pe 1 iunie, când Ministerul Mediului a desfăşurat un proiect
de informare şi educaţie ecologică, dedicat atât mediului, cât şi
copiilor. În Piaţa Constituţiei a fost desenat pe asfalt un
arbore uriaş, apoi colorat cu cretă, cu ajutorul elevilor de la şcolile
bucureştene, membri ai cluburilor patronate de Asociaţia Ecosophia şi
al liceenilor de la "Nicolae Tonitza".
De asemenea, de ziua lor,
copiii i-au înmânat ministrului Mediului tradiţionala "Scrisoare a
copiilor", apoi scrisoarea de 35 de metri a fost desfăşurată
pe clădirea ministerului.
Ziua de 2 iunie a fost rezervată organizaţiilor neguvernamentale. Acestea
au fost invitate la Muzeul de Geologie, la o conferinţă ce a fost condusă
de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi şi a avut scopul de a identifica
modalităţile de îmbunatăţire a comunicării dintre instituţiile de mediu
şi ONG-urile care au ca activitate protecţia mediului.
Pe 3 iunie, a fost organizată o expoziţie de fotografie cu parcurile
naţionale din România care a adus în atenţia publicului problematica
protecţiei mediului, cu obiectivul de a conştientiza cetăţenii asupra
importanţei diversităţii biologice şi administrării durabile. Expoziţia a fost deschisă la Muzeul de Geologie până pe 19 iunie.
Tot pe 3 iunie, Ministerul Mediului a organizat conferinţa cu tema "Utilizarea mediului; oportunitate şi cerinţe pentru dezvoltarea durabilă". Dezbaterea a reunit reprezentanţi ai Institutelor de cercetare din domeniul mediului şi ai patronatelor, membri ai altor Ministere şi autorităţi locale.
Pe 4 iunie, de Ziua Ecologizării, toate instituţiile de
mediu din ţară au organizat ample acţiuni de strângere de deşeuri în
parcuri, pe cursuri de ape sau în pădurile din apropierea marilor
oraşe. În Bucureşti, ministrul Mediului a dat startul acţiunilor de
ecologizare a zonei Lacul Morii.
"Săptămâna Mediului Tău" a culminat, pe 5 iunie, la Bucureşti, cu Gala
de Excelenţă pentru Mediu. Evenimentul a fost o premieră naţională şi se
doreşte a deveni o tradiţie. Festivitatea a reunit, la Palatul
Parlamentului, peste 400 de invitaţi, atât oficialităţi din ţară şi din
străinătate, cât şi ONG-uri, agenţi economici implicaţi în proiecte de
mediu şi reprezentanţi ai mass-media.
Sâmbătă, 6 iunie "Săptămâna Mediului Tău" s-a încheiat la malul mării.
Regata Mediului a propus o întrecere neconvenţională între mijloace de
transport ecologice, respectiv biciclete şi veliere, traseul fiind
Mangalia- Constanţa.