Pe 25 martie, preşedintele Alianţei Naţionale a Studenţilor din
România, Cezar Mihai Hâj, a anunţat că studenţii, masteranzii şi
doctoranzii care au primit burse "Guvernul României" sunt în pericol să
fie eliminaţi din universităţile străine unde învaţă, din cauza
faptului că statul român nu şi-a plătit datoriile faţă acestea.
În
acest moment, se află la studii în străinătate, prin programul de burse
"Guvernul României", 73 de bursieri, dintre care 38 nu şi-au primit
banii pentru semestrul II al anului şcolar în curs, au precizat reprezentanţii PNUD.
Prin programul de burse "Guvernul României", statul român oferă, pentru
studii în străinătate de maximum cinci ani, sume de până la 35.000 de
euro pe an. După terminarea studiilor, beneficiarii burselor sunt
obligaţi să muncească în folosul statului român între trei şi cinci
ani, în funcţie de durata bursei primite.
Programul, lansat în 2004, are drept principal finanţator Guvernul
României, prin intermediul Ministerului Educaţiei, în timp ce PNUD
România asigura cofinanţarea şi implementarea acestuia.