În dimineaţa zilei de 25 septembrie 1991, minerii conduşi de Miron Cozma ajung în Capitală cu mai multe garnituri de tren. Prima oprire este în Piaţa Victoriei, unde cer o întâlnire cu primul-ministru Petre Roman. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihnea Marian Constantinescu, a declarat că, iniţial, Petre Roman intenţionează sã coboare în mijlocul minerilor, dar aceastã soluţie nu este acceptatã de SPP.
Minerii răspund cu pietre şi sticle incendiare, ceea ce determină evacuarea primului-ministru şi a funcţionarilor din Guvern. Spre seară, cea mai mare parte a minerilor se îndreaptă spre TVR şi Piaţa Universitaţii. Miron Cozma, aflat în fruntea unei delegaţii, se întâlneşte la Palatul Cotroceni cu preşedintele Ion Iliescu şi cere demiterea primului-ministru.
A doua zi, pe 26 septembrie, minerii atacă din nou clădirea Guvernului. De aceasta dată, autorităţile acceptă negocieri. Niciun reprezentant al presei nu are acces la discuţii. Mai târziu, preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, anunţă pe postul naţional de televiziune demisia Cabinetului Petre Roman.
Cozma ordonă minerilor sã plece acasă, dar aceştia nu îl ascultă şi pătrund în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, unde cer demisia lui Ion Iliescu. Iliescu se întâlneşte din nou cu o delegaţie a minerilor condusă de Miron Cozma. La finalul discuţiilor, Iliescu şi Cozma au semnat un comunicat prin care se anunţa că revendicările minerilor au fost rezolvate. Minerii se întorc acasă.