În cursul dimineţii, mulţimea s-a adunat în faţa Ateneului, pentru a-i aduce un ultim omagiu maestrului Dolănescu.
În rotonda Ateneului, unde a fost depus, de vineri, trupul artistului, s-au aflat apropiaţi ai acestuia, printre care fiii Ionuţ şi Dragoş, nepoţelul Vlăduţ, dar şi soprana Leontina Ciobanu Văduva, fiica fostei soţii a lui Dolănescu, Maria Ciobanu. Aceasta din urmă, aflată în SUA, nu a putut lua parte la ceremonii. VEZI VIDEO
La Ateneu au fost prezenţi şi membrii ansamblului folcloric "Lăutarii" din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros, care au cântat în memoria marelui dispărut.
Înaintea discursului său, Ionuţ Dolănescu a cântat şi el, alegând, simbolic, melodia "Lume, lume, soro lume", lansată de cea care a fost mentorul tatălui său, Maria Tănase. VEZI VIDEO
După ora 13.00, cortegiul funerar s-a deplasat la biserica Sf. Gheorghe, unde a fost oficiată slujba religioasă
Oamenii de rând, în majoritate vârstnici, au ocupat atât spaţiul din jurul bisericii, cât şi trotuarul vecin bulevardului I.C. Brătianu, astfel că, pentru a preveni incidentele, la faţa locului au fost prezenţi jandarmi, poliţişti comunitari şi angajaţi ai unor firme private de securitate.
În jurul orei 15.30, cortegiul a ajuns la cimitirul Bellu, unde peste o mie de oameni aşteptau, la rândul lor, să-şi ia rămas bun de la interpret
Printre cei prezenţi s-au aflat şi colegii de breaslă Irina Loghin, Maria Cârneci şi Gelu Voicu, dar şi Corneliu Vadim Tudor, preşedintele partidului reprezentat de Dolănescu în Parlament, ca deputat, între anii 2000 şi 2004. După o altă slujbă, ţinută în faţa capelei, sicriul a fost purtat pe alee spre locul de îngropăciune, în aplauzele prelungite ale celor care l-au admirat şi iubit pe Dolănescu. Artistul a fost înmormântat, cu onoruri militare, îmbrăcat în costum naţional cu cocardă tricoloră. VEZI VIDEO
Ion Dolănescu a încetat din viaţă joi după-amiază, la vârsta de 65 de ani, în locuinţa sa din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator.