Evenimentele au debutat la ora 10.00, când oficialităţile prezente au
fost întâmpinate de garda de onoare. Ca un element inedit, comandantul Gărzii de Onoare i-a prezentat onorul unei femei. În lipsa
preţedintelui Traian Băsescu, aflat la Mănăstirea Tismana din Gorj, cea
care a îndeplinit această îndatorire a fost preşedintele Camerei
Deputaţilor, Roberta Anastase, persoana cu cea mai mare funcţie în stat
prezentă la evenimente.
După garda de onoare s-a ridicat marele
pavoaz de la bordul navelor aflate în dispozitiv şi s-au tras 21 de
salve de tun. Exerciţiile au continuat conform programului, cu sosirea
zeului Neptun, defilarea de şalupe şi demonstraţii de luptă navală.
Printre acestea s-au numărat un exerciţiu de apuntare la bordul
fregatei Regina Maria, un exerciţiu de tipul "seek and destroy" (caută
şi distruge) împotriva unui submarin inamic, desantul unor paraşutişti
pe mare şi eliberarea unor ostatici de pe o navă.
Nu au lipsit tradiţionalele jocuri marinăreşti, printre care se numără
trasul la parâmă şi concursul de alergare cu oul în lingură. La ediţia
din acest an au avut loc şi demonstraţii aeriene ale membrilor
Aeroclubului Român, dar şi o regată a amabarcaţiunilor, şi anume "Cupa
Mircea".
Festivităţile au continuat cu un marş al muzicii militare pe
itinerariul Parcul Teatrului Naţional - Piaţa Ovidiu. De la ora 19.00
a avut loc un spectacol de muzică uşoară în Portul Tomis. Au fost prezentate
şi filme tematice din Forţele Navale. Seara, la ora 22.00, navele
aflate în larg şi-au aprins pavoazul electric, iar la ora 24.00 a fost pus
în scenă un foc de artificii, la Poarta 1 a Portului Constanţa. La
finalul evenimentului, participanţii s-au retras cu torţe pe itinerariul
Comandamentul Flotei, Piaţa Ovidiu, Prefectura Constanţa.