Omul care este considerat de unii a fi iniţiatorul prăbuşirii comunismului, condamnat de mulţi în propria ţară pentru că a determinat destrămarea marelui imperiu sovietic, Mihail Gorbaciov continuă să fie o persoană activă în viaţa publică.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace din 1990 Gorbaciov conduce o fundaţie ce îi poartă numele, susţine conferinţe pe toate meridianele şi publică volume de memorii, analize politice şi eseuri, dovedind o vitalitate şi o putere de muncă de invidiat.
Ajuns în fruntea partidului unic în 1985, într-un moment în care comunismul se apropia de un blocaj total, Mihail Gorbaciov a încercat să îi ofere o gură de oxigen prin două concepte care au devenit celebre. Este vorba de perestroika, adică reconstrucţie, şi glasnosti, care însemna transparenţă. Tot el a lansat ideea socialismului cu faţă umană. Criza era însă prea gravă, iar exerciţiile de reanimare nu au ajutat la nimic. Cu toate că a relaxat la maximum relaţiile cu Washingtonul, a redeschis un dialog constructiv cu China şi a pus capăt războiului dus atunci de Moscova în Afganistan prin retragerea trupelor ruseşti în 1988, Gorbaciov nu a reuşit să salveze imperiul. În schimb, susţine că, în 1989 a evitat declanşarea celui de-al treilea război mondial.
\"La acea epocă, Europa era plină de arme nucleare. Erau aproximativ două milioane de soldaţi de ambele părţi ale Cortinei de Fier. Imaginaţi-vă ce s-ar fi putut întâmpla, dacă am fi folosit forţa\", declara Gorbaciov într-un interviu pentru Le Figaro.
Nu a evitat doar un război, ci a reuşit să pună capăt unei alte confruntări de durată: întâlnirea sa din Malta cu preşedintele american George Bush este piatra de temelie a încheierii Războiului rece. După puciul nereuşit al comuniştilor de la Moscova, din august 1991, Mihail Gorbaciov este forţat să părăsească puterea, la sfârşitul aceluiaşi an.
În timpul mandatului lui Boris Elţân, el nu a mai fost invitat niciodată la Kremlin. Mult mai târziu, Vladimir Putin îi recunoaşte meritele, îl convoacă la ceremonii şi comemorări şi îl copleşeşte cu medalii.
Mihail Gorbaciov va fi, la ediţia din acest an, invitatul de onoare al galei Realitatea TV \"10 pentru România\".