"Pandurii este o echipă greu de învins, dar am avut mai multe ocazii şi meritam să câştigăm. Trebuie să îl felicit şi pe Cristiano Bergodi, se vede şi munca lui aici. Eu nu puteam schimba într-o zi faţa echipei. Înainte de meci le-am spus jucătorilor că dacă pierdem sau facem egal, eu sunt de vină, ca să nu mai resimtă presiunea aşa mare", a spus Stoichiţă, adăugând că jocul a fost influenţat şi de starea nu tocmai bună a gazonului.
Tehnicianul a precizat că încă nu a semnat contractul cu Steaua, iar referitor la dorinţa patronului ca echipa să câştige campionatul, acesta a spus: "Numai Dumnezeu ştie dacă vom cuceri titlul. Acum ne trebuie doar continuitate".
Finanţatorul Gigi Becali s-a declarat mulţumit de victoria Stelei şi crede că o schimbare în jocul steliştilor după venirea lui Mihai Stoichiţă se va vedea abia peste câteva jocuri: "Am dominat clar, am câştigat clar. În prima parte ei nu au avut un şut pe poartă, iar în a doua au mai jucat şi ei ceva pentru că ne-am mai relaxat noi puţin", a spus Becali, care a adăugat că nu va mai ceda palmaresul suporterilor aşa cum declarase, ci Armatei.
Steaua a învins duminică pe teren propriu formaţia Pandurii Tg. Jiu, scor 1-0, iar noul antrenor al roş-albaştrilor, Mihai Stoichiţă, a debutat astfel cu o victorie pe banca tehnică a formaţiei din Ghencea. În urma acestui rezultat, steliştii au acumulat 13 puncte şi au urcat pe locul secund, la egalitate cu Unirea Urziceni, în timp ce Pandurii Tg. Jiu a rămas cu 12 puncte şi se află pe poziţia a 5-a, la egalitate cu Rapid.