"Sper într-o evoluţie pozotivă a băieţilor, pentru că altfel va fi
foarte greu. La un asemenea meci nu mai contează istoria altor
întâlniri, cel mai mult va conta doar puterea de concentrare a
băieţilor şi abilitatea lor de a se mobiliza. Nu cred că pentru Steaua
este important cu cine va juca, dar pentru noi miza este mult mai mare.
Una e să câştigi titlu şi una să lupţi pentru un loc în cupele
europene. În perspectiva noului sezon nici nu ştiu dacă locul 6 şi
faptul că vor juca trei tururi preliminare este chiar bine pentru ei.
Trebuie să fim atenţi, pentru că jucăm cu Steaua, nu cu o echipă
oarecare", a spus Stoica.
Oficialul ialomiţenilor a adăugat că din garnitua Stelei nu vor lipsi
jucători precum Zapata, Goian, Ghionea, Nicoliţă sau Bogdan Stancu, aşa
că nu se poate vorbi despre probleme cu accidentaţii pentru
roş-albaştri: "Nu credem poveştile cu problemele de lot. Să fim
serioşi. Steaua va folosi jucători importanţi şi de mare valoare. Ei au
câştigat fără drept de apel cu Universitatea Craiova, iar Dan Petrescu
mi-a spus că acesta a fost cel mai bun meci al lor. Cu FC Timişoara au
jucat la fel de bine şi doar ghinionul a făcut ca ei să nu se întoarcă
de acolo cu puncte".
Mihai Stoica a recunoscut că jocul cu Steaua din ultima etapă nu este
cel mai important din cariera lui şi dacă ar spune altceva ar fi
ipocrit, pentru că pe vremea când lucra în Ghencea a fost la un meci de
finala Cupei UEFA. Totuşi, preşedintele Unirii a recunoscut că este mai
implicat emoţional la actuala sa echipă pentru că s-a ataşat de
jucătorii "care au dus o muncă titanică pentru a ajunge în situaţia de
a fi favotiţi la titlu".
Preşedintele echipei de pe primul loc este de părere că există mai
multe posibilităţi pentru a câştiga campionatul, dar cel mai sigur ar
fi ca formaţia sa să câştige cu Steaua. "Nu mai suntem autsideri pentru
că avem şi varianta unui egal, dar şi varianta ca FC Timişoara să
piardă la Braşov. Nici nu am îndrăznit să visez la titlu, iar dacă am
reuşi 'performanţa' să îl pierdem ar fi o mare dezamăgire, dar nu ar fi
o tragedie pentru că nu aveam un astfel de obiectiv", a afirmat Stoica,
el adăugând că în proporţie de 100% FC Timişoara va primi cele 6 puncte
de la TAS şi astfel este încă în cursa pentru titlu. Oficialul nu şi-ar
dori ca echipa sa să termine pe locul doi, pentru că şansele ca o
echipă din România să treacă de tururile preliminare din Liga
Campionilor sunt la fel de mari ca şansele să ningă în august.
"FC Timişoara va primi cele 6 puncte şi ştiu asta sigur din nişte surse
foarte sigure. Eu ştiu acest lucru de o săptămână, iar ultimele
declaraţii ale lui Marian Iancu îmi confirmă abilitatea lui. Punctele
vor veni, iar finalul de campionat va fi unul pe care iunitorii
fotbalului îl aşteaptă. dacă Timişoara se mai află încă în cursa pentru
titlu, acest lucru i se datorează lui Marian Iancu, care ştie foarte
bine ce face. E un bun conducător, ştie când să pună presiune şi cum să
îşi adoarmă adversarii", a mai spus Stoica.
Unirea Urziceni va juca în ultima etapă a Ligii I cu Steaua, pe teren
propriu, iar dacă FC Timişoara nu îşi primeşte cele 6 puncte de la TAS
este campioană indiferent de ultimele rezultate din campionat. Dacă FC
Timişoara va primi punctele, Unirea are nevoie de un egal cu Steaua
pentru a deveni campionă, iar în cazul în care pierde, trebuia ca
bănăţenii să nu câştige jocul cu FC Braşov din ultima etapă. Decizia în
ceea ce priveşte punctele se va da joi, imediat după terminarea
actualului sezon al Ligii I.
În altă ordine de idei, Mihai Stoica a precizat că Tibi Bălan şi Dacian
Varga se vor întoarce la finalul sezonului la Sportul Studenţesc, dar
ei sunt primii jucători pe care Unirea Urziceni va încerca să îi
transfere. Stoica s-a declarat mulţumit şi de evoluţia lui Iulian
Apostol la echipa naţională şi se bucură că mijlocaşul a reuşit un
debut cu dreptul.