În jur de 9.000 de persoane beneficiază de astfel de pensii.
Reprezentanţii PSD şi PNL consideră că legea unică a pensiilor nu va
intra în vigoare sub forma prezentată de consilierul premierului.
"Vorbeşte în numele premierului, înţeleg. Coaliţia nu s-a
pronunţat. În ceea ce priveşte hotărârea, la Coaliţie
nu s-a luat această hotărâre din ştiinţa mea", a declarat Bogdan Niculescu Duvăz, deputat PSD.
"Este exclusiv, dar exclusiv, campanie electorală. Sunt promisiuni aşternute pe hârtie de domnul Boc, eu nu cred că se va putea vreodată în România ca cei care au
un drept, o pensie să fie diminuat", a spus Relu Fenechiu.
Magistraţii, poliţiştii, militarii, parlamentarii, funcţionarii
parlamentari şi cei din instanţe sau Parchete, precum şi personalul
diplomatic au pensii calculate după legi speciale. În prezent sunt 200.000 de români care primesc pensii speciale. Cea mai mare astfel de
pensie este de aproximativ 32.000 de lei şi este primită de un
magistrat.