Obiectivul major al României a ajuns plata la timp a salariilor şi a pensiilor. Nasol, pentru că n-a zis-o oricine, a zis-o însuşi preşedintele României. Asta după ce premierul său, Emil Boc, se lamenta, cu o zi înainte, despre ce greu îi e Guvernului care trebuie să se împrumute ca să plătească salariile. Personal, înţeleg motivul sincerităţii brutale de care dau dovadă preşedintele şi premierul: marea masă a bugetarilor, prostită până acum de n legi prin care ba li se dădea, ba li se lua, ba li se dădea, dar mai încolo, ca să li se ia ulterior şi această promisiune, trebuie convinsă să meargă în continuare la muncă, să n-o pună de vreo grevă, să nu mai ceară bani, că e criză şi statul n-are de unde să dea, că a ajuns să se împrumute chiar şi pentru plata salariilor ăstora, aşa mici cum sunt ele.
Chiar premierul vorbea de spiritul solidarităţii care trebuie să ne cuprindă pe toţi în aceste vremuri grele...
Această logică “socială” este însă extrem de păguboasă, în primul rând la capitolul imagine, pentru că, de fapt, ce se înţelege din ce spun Băsescu şi preaumilul său premier este simplu: România este aproape de faliment, nu are bani nici măcar pentru nevoile curente. Nu ştiu cât de potrivit este acest mesaj în condiţiile în care avem nevoie ca de aer de investiţii străine directe şi de credite externe. Or, ce i-a transmis Băsescu finanţei mondiale? Că România nu mai are bani nici de salarii şi că principalul obiectiv al Guvernului este traiul de azi pe mâine.
