Potrivit unor oficiali din cadrul ANP, în momentul reîncarcerării, fostul general urmează să fie supus unui consult medical.
Fostul general Mihai Chiţac a fost eliberat, pe 21 iunie, la ora 8:30,
pentru a doua oară, pe motive medicale, din Spitalul Penitenciar
Jilava, în urma deciziei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti din
17 iunie.
Tribunalul Militar Teritorial a dispus eliberarea fostului general
pentru ca acesta să se poată opera la Spitalul Floreasca, dar fostul
general nu s-a mai operat.
Mihai Chiţac a declarat, pe 5 mai, că medicul Şerban Brădişteanu i-ar
fi recomandat o operaţie pe cord deschis, fiindu-i recomandată şi
extirparea splinei, potrivit ultimei expertize care a fost depusă la
dosar.
Pe 29 martie, Mihai Chiţac s-a întors la Spitalul penitenciar Jilava,
pentru a fi reîncarcerat, deoarece îi expirase perioada de întrerupere
a executării pedepsei pe care a primit-o anterior în dosarul Revoluţiei
de la Timişoara. Tribunalul Militar Teritorial a întrerupt, pe 29
decembrie 2008, timp de trei luni, executarea pedepsei de 15 ani de
închisoare la care a fost condamnat fostul general de instanţa supremă.
Mihai Chiţac a cerut eliberarea pe motive medicale din penitenciar,
după ce a fost condamnat, definitiv, la 15 ani de închisoare şi
degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara.