Instanţa militară a constatat, la termenul de marţi, că Spitalul Penitenciar Jilava nu a comunicat informaţiile cerute de magistraţi, respectiv data programării unei intervenţii chirurgicale de extirpare a splinei în cazul lui Chiţac.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, pe 26 mai, emiterea unei noi adrese către Spitalul penitenciar Jilava, pentru a-l programa pe fostul general Mihai Chiţac în vederea unei intervenţii chirurgicale de extirpare a splinei, sub sancţiunea aplicării amenzii.
Instanţa militară a constatat, pe 26 mai, că la dosar nu a fost depusă nicio programare în vederea efectuării operaţiei, deşi, în data de 5 mai, Tribunalul a dispus o adresă în acest sens.
Totodată, instanţa a respins cererea procurorului de a solicita Institutului de Medicină Legală să precizeze dacă Mihai Chiţac suferă de o boală atât de gravă care să necesite întreruperea executării pedepsei. "Trebuie ruptă pisica în două", a concluzionat, metaforic, procurorul, considerând că raportul IML nu este foarte clar cu privire la măsurile care trebuie să fie impuse în cazul fostului general.
Mihai Chiţac a declarat, pe 5 mai, că medicul Şerban Brădişteanu i-ar fi recomandat o operaţie pe cord deschis, fiindu-i recomandată şi extirparea splinei, potrivit ultimei expertize care a fost depusă la dosar.
Pe 29 martie, Mihai Chiţac s-a întors la Spitalul penitenciar Jilava, pentru a fi reîncarcerat, deoarece i-a expirat perioada de întrerupere a executării pedepsei pe care a primit-o în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Tribunalul Militar Teritorial a întrerupt, pe 29 decembrie 2008, timp de trei luni, executarea pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat fostul general de instanţa supremă.
Mihai Chiţac a introdus o nouă cerere în instanţă, prin care a solicitat prelungirea perioadei de întrerupere de trei luni. Tribunalul Militar Teritorial a dispus, pe 10 martie, o nouă expertiză medicală în cazul lui Mihai Chiţac, la cererea apărătorilor, care au susţinut că fostul general nu poate fi operat până la termenul la care expiră perioada de întrerupere a pedepsei şi că starea acestuia s-ar fi înrăutăţit.
Potrivit primelor expertize efectuate la Institut, Mihai Chiţac are nevoie de proteză valvulară şi pentru aceasta trebuie să facă o operaţie by-pass la inimă.
Mihai Chiţac a cerut eliberarea, pe motive medicale, din penitenciar, după ce a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara, în acelaşi dosar cu fostul general Victor Stănculescu.