Îmi amintesc scrisoarea aceea deznădăjduită trimisă presei la începutul anului, în care expuneai destinul dramatic al femeii căsătorite cu un tip bogat şi puternic din Romania. Mi s-a parut un important manifest-confesiune. Ce le-ai recomanda femeilor din Romania. Sa se apropie de un tip ca Elan, de un proto-tip bogat şi puternic, sau mai bine să
caute un tip puternic din exterior?:) De fapt, ce trebuie să urmărească în primul rînd la un barbat?
După atâţia ani de viaţă, de experienţe, de iubiri aprinse şi făcute scrum… habar n-am ce să-ţi răspund. Nu cred în reţete, în teorii general-valabile. Fericirea înseamnă nişte momente, pe care le poţi sau nu avea, în care poţi să te lăfăi sau care ţin cât o respiraţie. Poate că trebuie să urmăreşti doar ce simţi, nu să cauţi calităţi de basm. Bărbatul potrivit e cel care-ţi dă ce ai nevoie, în diverse etape ale vieţii de femeie. Ori femeile sunt atat de vaste şi imprevizibile în dorinţe…
Regreţi că ai ajuns în discuţiile tuturor de la o cafea sau bere? Ţi-ai fi dorit vreodată să nu fii vedetă şi să fii doar bogată şi liniştită?
E inevitabilă postura, când eşti atât de …vedetă. În meseria asta n-ai de ales, mai cu seamă când faci performanţă, când eşti pe alocuri foarte bun. E musai să ţi se găsească defecte, e aproape balcanic să-ţi doreşti eşecul, mizeria şi nefericirea pentru cineva care pare să le aibă pe toate. Am învăţat să ies din lumea asta. Poate greu sau poate târziu, dar am învăţat să nu mai citesc despre mine, să nu mă mai intereseze părerile scârboase, ci doar cele pertinente, să apreciez cuvintele frumoase care-mi vin din atâtea alte minţi relaxate. Nu sunt ipocrită să spun că mi-aş fi dorit anonimatul, dar îl savurez în ţara în care m-am mutat. Bogăţia m-a bântuit de multe ori, dar n-am pus-o niciodată în capul listei de motive de fericire. Nici măcar de linişte. Asociez liniştea doar cu iubirea, fie că e vorba de un bărbat sau de copilul meu.
Sînt 20 de ani care au trecut de la Revoluţie. Şi ai fost şi tu acolo. Ai fost şefă de cabinet chiar după 90. De ce ai ieşit din zona politică?
Cred că a fost singurul capitol la care am fost lucidă devreme:). O femeie frumushică, în România mai ales, n-are nicio şansă de a fi luată în serios, oricâte abilităţi profesionale ar prezenta sau oricât de inteligentă ar fi . Sunt mai mulţi misogini decât bărbaţi în România, asta e senzaţia mea… ![\":)\"](\"http://voxpublica.realitatea.net/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif\"){kind=icon}
Nu m-a atras niciodată zona politică, nici măcar atunci când lumea m-a asociat cu un partid pe care cică l-aş fi sprijinit. În realitate, mă aflam la o manifestare politică, la rugămintea patronului meu de atunci. Eram o persoana publică, atrăgătoare de atenţie şi am luat ţeapă de a participa, neştiind că voi deveni, în ochii multora, un susţinător de partid politic. A fost o greşeală, mi-am învăţat lecţia.
