Comisia Europeană a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că Microsoft
a propus ca soluţie pentru rezolvarea litigiului privind concurenţa
neloială, instalarea în cadrul noului său sistem de operare, Windows
7, a unei ferestre care să permită alegerea mai multor browsere.
Microsoft nu va instala aceste aplicaţii concurente propriului browser,
Internet Explorer, în mod automat, în următorul său sistem de operare.
Windows 7 doar va prezenta utilizatorilor mai multe browsere,
oferindu-le posibilitatea de a şi le instala singuri pe cele pe care
doresc să le folosească.
Producătorii de componente de calculator vor avea posibilitatea,
datorită noului Windows, atât de a instala mai multe browsere
concurente, pentru a se asigura ca ele vor apărea, în mod implicit, pe
computere utilizatorilor, în momentul pornirii calculatorului, cât şi
dezactivarea browser-ului Internet Explorer.
Soluţia prezentată, vineri, de gigantul american este mult diferită de
cea propusă Comisiei Europene, la jumătatea lunii iunie, când Microsoft
spunea că va comercializa sistemul de operare Windows 7 fără niciun
browser. Propunerea făcută atunci a fost privită cu scepticism de
Comisie.
În luna ianuarie, grupul american a fost acuzat că a profitat de
poziţia dominantă pe care o deţine, în ceea ce priveşte promovarea
Internet Explorer. Microsoft s-a apărat, spunând că browser-ul
este parte integrantă din sistemul de operare şi nu ar trebui eliminat.
"Din cauza procesului în desfăşurare, am decis să oferim separat
Internet Explorer, atât pentru producătorii de computere, cât şi pentru
utilizatori, în loc să fie inclus în sistemul Windows 7", declara, în
luna iunie, un oficial al companiei.
În prezent, autorităţile de la Bruxelles salută cea mai recentă
propunere a grupului Microsoft, care ofertă utilizatorului întreaga
putere de a-şi alege browser-ul pe care doreşte să-l folosească. Cu
soluţia comunicată vineri, Microsoft evită o nouă condamnare pentru
abuz prin poziţie dominantă.
Concurenţa browser-ului Internet Explorer este formată din Firefox
(Mozilla), Chrome (a companiei Google), Safari şi Opera, a companiei
norvegiene de software Opera Software.
Circa 60% din utilizatorii de internet folosesc Internet Explorer, în
timp ce Firefox este utilizat de 30% dintre aceştia. Browser-ul Opera
este folosit de 4% dintre utiliztori.
Microsoft are o lungă istorie de dispute cu autorităţile de
reglementare, iar în ultimii cinci ani a primit amenzi de peste 2
miliarde dolari, din partea Comisiei Europene.